Declarație surprinzătoare a Rusiei. În ce stadiu se află de fapt relațiile cu SUA
Nu există o nouă resetare în relațiile dintre Rusia și SUA, ci doar un dialog pragmatic și realist, a declarat marți ministrul de externe rus Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti și Reuters.
Comentând recenta vizită a secretarului de stat american John Kerry în Rusia, Serghei Lavrov a spus că 'nu poate caracteriza aceasta ca pe o nouă resetare' a raporturilor între Moscova și Washington, potrivit Agerpres.
'Cred că suntem acum destul de realiști (în dialogul nostru). Președintele Vladimir Putin comunică din când în când telefonic cu președintele (Barack) Obama. Este un dialog destul de pragmatic, în domenii concrete de interacțiune, unde ambele țări pot avea beneficii', a declarat Lavrov, într-un interviu acordat Bloomberg.
'Cu secretarul de stat (John) Kerry vorbesc despre aceleași lucruri, dar mai detaliat', a adăugat ministrul rus, adăugând că ar numi acest proces 'conștientizarea necesității de normalizare' a relațiilor dintre SUA și Rusia.
Relațiile între cele două țări sunt la cel mai jos nivel de la încheierea războiului rece ca urmare a crizei ucrainene.