MENIU

Decizie radicală, fotografiatul sub fustă devine infracţiune penală

Realizarea de fotografii sub fustele femeilor, în secret, va deveni infracţiune în Marea Britanie, iar pedepsele pot ajunge până la doi ani de închisoare.  

Ministrul britanic al Justiţiei a confirmat, vineri, că va susţine proiectul de lege înaintat de un parlamentar democrat, prin care fotografiatul pe sub haine va fi inclus în categoria infracţiunilor sexuale, scrie The Guardian.

În prezent, legislaţia britancă îi încadrează pe pasionaţii de astfel de fotografii fie ca voaierism, fie ca indecenţă.

Decizia a fost luată în condiţiile în care fotografiatulpe sub fuste a devenit o adevărată modă în Marea Britanie, mai ales datorită mediului online. Unul dintre "campionii" acestui "sport" a fost reţinut de curând, iar poliţia a descoperit că strânsese 50.000 de imagini. 

Mai multe articole despre:
fuste