MENIU

Decizie bombă! Țara care va interzice mașinile pe benzină și diesel din 2030

Suedia a devenit astfel a zecea ţară din lume care a anunţat măsuri de interzicere a maşinilor pe bază de combustibil fosil, alăturându-se unui grup din care mai fac parte Marea Britanie şi Franţa, care mai păsuieşte motoarele care poluează până în 2040.

Suedia se alătură astfel vecinilor săi scandinavi care au anunţat deja măsuri similare ţările nordice fiind, de altfel, printre primele care se grăbesc să renunţe la maşinile pe bază de petrol în favoarea celor electrice, scrie News.ro, care notează că un anunț în acest sens a fost făcut de premierul Stefan Löfven.

Norvegia, de exemplu, singura ţară din lume în care ponderea maşinilor electrice este în jurul a 50% din parcul auto, a anunţat deja că va interzice comercializarea maşinilor care folosesc petrol din 2025.

Tot din 2030, la fel ca Suedia, aceeaşi măsură va fi impusă şi în Danemarca.

În schimb, Germania este criticată de către experţi şi militanţi deopotrivă pentru faptul că, deşi sau tocmai pentru că este ţara gazdă a unora dintre cei mai mari producători auto din lume, nu a luat încă o decizie concretă pentru interzicerea vânzărilor de maşini cu motoare pe bază de ardere internă.

Potrivit News.ro, Germania este sfătuită se crească taxele pentru maşinile care poluează şi să folosească aceste fonduri pentru a oferi subvenţii celor care cumpără maşini electrice.

Mai multe articole despre:
Norvegia Suedia masini diesel benzina