MENIU

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins apelurile unor cupluri GAY împotriva Italiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat inadmisibile o serie de recursuri formulate împotriva Italiei de cupluri de același sex, care au acuzat țară că nu eliberează certificate de naștere cu o recunoaște internațională în cazul copiilor născuți folosind maternitatea surogat. 

Aceeași decizie a fost luată și pentru contestația unui cuplu heterosexual, a anunțat La Stampa.

Curtea a explicat într-o notă că ”Dorința cuplurilor de a vedea recunoscută o legătură între copii și viitorii lor părinți nu s-a izbit de o imposibilitate generală și absolută, întrucât aveau la dispoziție opțiunea adopției și nu au folosit-o”, arată sursa citată, potrivit Rador.

 

La sfârșitul lunii mai, Parlamentul European a aprobat modificarea textului Rezoluției privind statul de drept care ''condamnă instrucțiunile date de guvenul italian municipalității din Milano în scopul suspendării înregistrării adopțiilor cuplurilor homoparentale''.

 

Amendamentul a fost prezentat de grupul Renew Europe și a fost susținut de Stânga, de Verzi și de Socialiști.

 

Mai multe articole despre:
curtea europeana cupluri gay italia dosar reclamatie