Cum îi afectează pe români ordinul semnat de Trump - se SCHIMBĂ regulile pentru viza de SUA
Ordinul executiv semnat vineri de preşedintele american, Donald Trump, privind intrarea în Statele Unite a refugiaţilor prevede, totodată, revizuirea amplă a informaţiilor solicitate din toate ţările pentru a aprobă vizele pentru SUA, precum şi suspendarea imediată a programului Visa Waiver.
De asemenea, este avută în vedere o revizuire a regimurilor de vize între naţiuni pentru a se asigura că acestea sunt "cu adevărat reciproce" pentru cetăţenii americani, transmite BBC.
"Secretarul de Stat va revizui toate acordurile privind reciprocitatea vizelor pentru non-imigranţi pentru a se asigura că sunt cu adevărat reciproce, în măsură în care este posibil, în ceea ce priveşte perioada de valabilitate şi comisioanele.
Dacă o ţară nu tratează într-o manieră reciprocă cetăţenii americani care solicită o viza pentru non-imigranţi, Secretarul de Stat va ajusta perioada de valabilitate, comisioanele şi alte aspecte", pentru a corespunde condiţiilor ţării străine, se arată în documentul oficial, publicat de The Guardian, scrie Ziare.com.
În ceea ce priveşte Programul Visa Interview Waiver, documentul stabileşte că acesta va fi suspendat imediat, iar Secretarul de Stat va asigura conformitatea cu secţiunea 222 din Legea privind Imigraţia şi Naţionalitatea, care prevede că toţi cei care solicită vize trebuia să susţină un interviu personal.
Programul le permitea celor care călătoresc frecvent în SUA să nu mai susţină interviul faţă în faţă pentru a-şi reînnoi vizele.
În document se precizează că excepţii de la cele mai multe restricţii se vor face de la caz la caz.
Ordinul executiv semnat de preşedintele republican are că principal scop, potrivit acestuia, stoparea intrării în SUA a "teroriştilor islamişti radicali".