Criza imigranților. Austria închide granița cu Slovenia. Refugiații au devenit agresivi
Austria urmează exemplul Ungariei și ridică un gard la granița cu Slovenia, pentru a domoli afluxul de refugiați care vin în această țară, a anunțat ministrul de Interne de la Viena. Johanna Mikl-Leitner.
”Vorbim despre asigurarea unei ordini, de controlul accesului in tara noastra, nu vorbim despre inchiderea granitei", a spus Mikl-Leitner la postul de radio O1, citat de The Local.
Pana miercuri, oficialii austriaci au evitat folosirea cuvantului "gard", vorbind in schimb despre necesitatea de a lua "masuri speciale structurale" la frontiera.
Totusi, Mikl-Leitner a precizat ca acum este necesara "securizarea" granitei, avand in vedere ca, recent, grupurile de refugiati au devenit extrem de nerabdatoare sa treaca frontiera austro-slovena si au inceput sa se comporte agresiv.
La randul sau, ministrul austriac al Apararii, Gerald Klug, a spus ca gardurile au devenit necesare "pentru a controla refugiatii", insa "nu trebuie sa ne pierdem umanitatea". Acesta a adaugat ca gardurile cu sarma ghimpata ale Ungariei nu sunt o solutie.