Cristian Rizea detonează bomba, la Chișinău: fostul deputat se lansează în politică și candidează la alegerile parlamentare
Fostul deputat român Cristian Rizea se lansează în politica din Republica Moldova.
Într-o postare pe pagina de Facebook, Cristian Rizea anunță că, la rugămintea veteranilor de război, adevărații eroi ai Republicii Moldova, a decis să candideze ca deputat la alegerile parlementare anticipate din 11 iulie.
"Astazi, 14 mai 2021, exact la 100 de ani de la nasterea bunicii mele, Mihai Ana, cea al carei nume il port cu onoare, am decis, la rugamintea veteranilor de razboi, adevaratii eroi ai Republicii Moldova, sa candidez ca deputat la alegerile parlamentare din 11 iulie! Dumnezeu sa ne ajute! Dumnezeu sa binecuvanteze Republica Moldova!", este mesajul postat, pe Facebook, de Cristian Rizea.
După ce și-a înregistrat candidatura, Rizea a declarat că este convins că va reuși să adune semnăturile necesare.
"Respect legea și mergem mai departe alături de cetățenii R. Moldova. Voi reuși, într-o lună, să adun toate semnăturile. Alături de mine sunt oamenii simpli care au suferit abuzuri din cauza acestui sistem mafiot controlat de Dodon și Plahotniuc. Calea Moldovei e drumul European. Dacă ajung în Parlament, voi susține toate proiectele legislative promovate de PAS și Maia Sandu", a spus Rizea.