MENIU

Coronavirus în UE. Cehia, cea mai afectată țară la numărul de infectări și locul secund la decese

Foto arhivă

Cehia este țara ce cel mai mare număr de contagieri cu coronavirus în Uniunea Europeană și ocupă locul secund în privinţa mortalităţii din cauza SARS-CoV-2. Nici vecinii României, Bulgaria și Ungaria, nu stau bine la acest capitol, cele două state înregistrând recorduri la spitalizarea bolnavilor Covid-19. 

Republica Cehă este ţara cu cel mai mare număr de contagieri de coronavirus în Uniunea Europeană, potrivit ultimei actualizări realizate marţi de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, cu o rată cumulată de 1.572 de cazuri pozitive la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni.

Cehia ocupă totodată locul doi în privinţa mortalităţii din cauza SARS-CoV-2, cu 238 de decese la un milion de locuitori pentru aceeaşi perioadă de referinţă (14 zile), fiind depăşită doar de Slovacia, cu 246 de decese la un milion de locuitori, potrivit agenţiei europene, citată de Agerpres.

Ministrul sănătăţii ceh Jan Blatny a anunţat că va solicita o extindere a stării de urgenţă, care expiră la 28 martie. Totodată, companiile mici, cu un număr de 10 până la 49 de angajaţi, vor trebui să efectueze teste săptămânale pentru detectarea coronavirusului în rândul personalului (companiile mari fac deja acest lucru din 3 martie), şi vor beneficia în acest sens de o subvenţie publică de 2,3 euro pe test. Măsura trebuie pusă în practică din 26 martie.

Până în prezent, 1,1 milioane de persoane s-au vaccinat în Cehia, ţară cu 10,71 milioane de locuitori care doreşte să atingă o capacitate de vaccinare de 100.000 de persoane pe zi, după cum a declarat premierul Andrej Babis.

Bulgaria, număr record de spitalizări

Bulgaria a înregistrat un număr record de spitalizări din cauza coronavirusului, cu 7.269 de pacienţi, în timp ce autorităţile regionale au în vedere înăsprirea restricţiilor pentru a limita îmbolnăvirile.

Potrivit datelor Uniunii Europene, Bulgaria este a patra ţară din blocul comunitar cu cel mai mare număr de decese raportat la populaţie în ultimele 14 zile, după Slovacia, Cehia şi Ungaria. Din cauza creşterii tuturor indicatorilor - spitalizări, contagieri şi decese - unii experţi cred că Bulgaria se află deja la începutul unui al treilea val epidemic.

Responsabilii din sectorul sanitar din Sofia, capitala cu 1,3 milioane de locuitori, iau în calcul închiderea pentru 14 zile a tuturor barurilor şi restaurantelor, a centrelor comerciale şi şcolilor pentru a stăvili virusul.

Autorităţile din domeniul sanitar naţional au avertizat că ''în două sau trei săptămâni se aşteaptă vârful îmbolnăvirilor'', după care se va înregistra o tendinţă descendentă. Dacă pronosticul se va dovedi corect, atunci vârful îmbolnăvirilor va coincide cu alegerile legislative din 4 aprilie, ceea ce ar putea avea ca efect o rată de participare la vot scăzută.

Ungaria, record la infectări și spitalizări ATI

Şi şefa Departamentului de Sănătate Publică din Ungaria, Cecilia Muller, a avertizat că numărul cazurilor de coronavirus va creşte şi mai mult în următoarele săptămâni din cauza extinderii tulpinilor mai uşor transmisibile ale coronavirusului. Ungaria a înregistrat în ultimele 24 de ore noi recorduri de spitalizări pentru coronavirus, cu 9.844 de persoane internate, dar şi în ceea ce priveşte numărul persoanelor conectate la aparate de respiraţie artificială, 1.067.

În ultimele şapte zile, Ungaria, ţară cu 9,7 milioane de locuitori, a înregistrat în medie 7.702 de cazuri zilnice noi şi 154 de decese asociate COVID-19. În ultimele zile, autorităţile de la Budapesta au avertizat cu privire la situaţia gravă provocată de pandemie şi, potrivit presei locale, ar putea fi introduse noi restricţii în viitorul apropiat. 

Mai multe articole despre:
coronavirus ue cehia bulgaria ungaria