Coreea de Nord, avertisment bizar pentru SUA. "Ce cadou vă facem de Crăciun?"
Coreea de Nord a subliniat marţi că se apropie de scadenţă termenul dat Statelor Unite ca până la sfârşitul anului să-şi schimbe 'politicile ostile' faţă de regimul de la Phenian.
Coreea de Nord somează SUA să prezinte o nouă propunere în negocierile nucleare, avertizând că ţine de Washington să decidă cel fel de 'cadou de Crăciun' vor să obţină, potrivit KCNA - agenţia oficială de presă a Phenianului - citată de Reuters.
Ri Thae Song, viceministru de externe nord-coreean responsabil de relaţiile cu SUA, a declarat că apelul Washingtonului la continuarea discuţiilor nu este decât un 'biet truc urzit pentru a menţine RPDC în obligaţia de dialog şi a utiliza (această temă) în favoarea situaţiei politice şi a alegerilor din SUA', a transmis agenţia oficială nord-coreeană, utilizând iniţialele denumirii oficiale a Coreei de Nord (Republica Populară Democrată Coreeană /RPDC/).
'RPDC a făcut tot posibilul, cu maximă perseverenţă, să nu dea înapoi de la paşii importanţi făcuţi din proprie iniţiativă', a spus Ri.
'Ceea ce rămâne de făcut acum depinde de SUA şi le revine lor să decidă ce fel de cadou de Crăciun vor alege să obţină', a adăugat înaltul diplomat nord-coreean, conform Agerpres.
Coreea de Nord cere Washingtonului să-şi reconsidere poziţia în negocierile cu privire la denuclearizare, care au înregistrat puţine progrese în pofida a trei întâlniri între liderii celor două ţări.