Consilieră a lui Donald Trump, remarcă revoltătoare despre John McCain: "Oricum o să moară"
O consilieră a lui Donald Trump, Kelly Sadler, a făcut o glumă ce frizează până şi bunul simţ, despre senatorul John McCain, care suferă de cancer cerebral: "Oricum o să moară, nu contează opinia sa", a spus aceasta, potrivit New York Times.
Kelly Sadler a făcut această remarcă joi, în cadrul unei întâlniri cu uşile închise la care au participat circa 20 de membri ai personalului. Concret, ea sublinia că nu contează opoziţia pe care John McCain o are faţă de nominalizarea la conducerea CIA a Ginei Haspel, din cauza controversatului ei rol în programul american de torturare a suspecţilor de terorism.
Un responsabil al Casei Albe a explicat că s-a dorit a fi o glumă ratată. Soţia senatorului republican, Cindy McCain, a luat în schimb în serios comentariul, trimiţându-i lui Kelly Sadler un mesaj pe Twitter în care ţine să-i aducă aminte că soţul ei „are o familie, şapte copii şi cinci nepoţi”.
Fără a dezminţi că Sadler a făcut respectivele remarci, Casa Albă a transmis ulterior un comunicat în care subliniază că „respectă acţiunile senatorului John McCain pentru SUA şi se roagă pentru el şi familia sa în acest moment dificil”.
John McCain a fost diagnosticat anul trecut cu glioblastom, o formă agresivă de cancer cerebral, şi de câteva luni s-a retras la reşedinţa sa din Arizona. Foarte puţini dintre legislatori sau politicieni îndrăznesc să evoce public eventualul deces al senatorului, erou al războiului din Vietnam, unde a fost prizonier de război timp de cinci ani, fiind torturat în timpul captivităţii, scrie Agerpres.