Conflictul Israel-Palestina. Putin vrea detensionarea situației, Erdogan cere „o lecție” pentru statul evreu
Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut apel miercuri la detensionarea conflictului dintre Hamas şi Israel, în cadrul unui conversaţii cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan care, mult mai ofensiv, a cerut ca statul israelian să primească „o lecţie”.
Potrivit Kremlinului, Putin şi Erdogan „şi-au exprimat îngrijorarea profundă faţă de luptele care continuă şi faţă de creşterea numărului de morţi şi de răniţi”.
Preşedinţia rusă a precizat astfel că cei doi lideri au făcut apel „la părţile implicate să detensioneze situaţia”, în contextul în care Putin are relaţii bune cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, cu liderii palestinieni şi cu Erdogan.
De partea cealaltă, preşedinţia turcă a transmis poziţia mult mai ofensivă avută de Erdogan, care în această convorbire telefonică „a subliniat că este necesar ca întreaga comunitate internaţională să dea Israelului o lecţie fermă şi disuasivă”.
El a denunţat „agresiunile insolente asupra Moscheii Al-Aqsa (la Ierusalim) şi a palestinienilor”, conform sursei citate.
Mare apărător al cauzei palestiniene, preşedintele turc „a subliniat de asemenea nevoia de a analiza ideea de a desfăşura o forţă de protecţie internaţională în zonă pentru a-i apăra pe civilii palestinieni”.
Declaraţiile survin într-un context de tensiuni puternice şi de violenţe care au făcut peste 40 de morţi în Fâşia Gaza, bombardată de forţele israeliene, şi în Israel, unde Hamas şi-a înmulţit tirurile de rachete.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească de urgenţă miercuri, după ce luni nu a reuşit să se pună de acord asupra unei declaraţii comune.