MENIU

Comisia de la Veneția critică o lege din Rusia care plasează Curtea Constituțională deasupra CEDO

Recenta lege care permite Rusiei să nu aplice deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) dacă acestea contravin Constituției este incompatibilă cu obligațiile internaționale ale Moscovei, a transmis vineri Comisia de la Veneția, potrivit AFP.

"A oferi Curții Constituționale ruse puterea să declare 'inaplicabile' decizii internaționale, inclusiv hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, este incompatibil cu obligațiile juridice internaționale ale Rusiei", conform unui aviz interimar al unor experți ai Comisiei de la Veneția, organ consultativ al Consiliului Europei, scrie Agerpres.

În decembrie, Duma de Stat din Rusia a adoptat o lege care plasează autoritatea Curții Constituționale deasupra celei a CEDO, Moscova nemaifiind astfel obligată să aplice deciziile acestei instanțe.

"Toate organele statului trebuie să asigure compatibilitatea cu Constituția a tratatelor internaționale în vigoare în Rusia", răspund experții Comisiei de la Veneția, făcând apel la dialog din partea Moscovei.

Ei cer Rusiei "să elimine articolele în virtutea cărora nicio măsură nu va fi luată pentru a executa o decizie internațională declarată neconformă cu Constituția de către Curtea Constituțională".

Acest aviz nu este totuși decât unul interimar pentru moment, "autoritățile ruse nefiind în măsură să organizeze întâlniri cu raportorii din decembrie până în martie", adaugă experții.

"Dacă astfel de reuniuni vor avea loc și dacă autoritățile ruse își vor prezența argumentele după martie 2016, ulterior va fi oferit un aviz definitiv care va ține cont de aceste argumente", a precizat Comisia de la Veneția.

Mai multe articole despre:
Rusia lege comisia de la venetia