COLIZIUNE între două trenuri în Germania, soldată cu 35 de răniţi
Cel puţin 35 persoane au fost rănite vineri seara, în urma unei coliziuni între un tren de pasageri şi un tren de marfă, în apropiere de gara din Mannheim, în sudul Germaniei, a anunţat operatorul german de transport feroviar Deutsche Bahn.
Accidentul a avut loc în jurul orei locale 21.00 (22.00, ora României) şi a dus la deraierea a cinci vagoane ale trenului de pasageri, care asigura legătura între oraşele Graz, în Austria, şi Sarrebruck, în Germania, a declarat Deutsche Bahn.
Trenul de pasageri transporta aproximativ 250 de persoane.
Potrivit unui ultim bilanţ al companiei Deutsche Bahn, accidentul s-a soldat cu cel puţin 35 de răniţi, dintre care patru se află în stare gravă".
Paisprezece persoane au fost spitalizate, a precizat compania.