Cioloș, anunț de ultimă oră din New York! România ar putea fi membru în Consiliul de Securitate ONU
Premierul Dacian Cioloș a afirmat miercuri că sunt zeci de țări care susțin candidatura României pentru un post de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.
"Este un subiect pe care l-am abordat și îl abordez sistematic, în fiecare întâlnire bilaterală pe care am avut-o și o avem. Avem deja un număr de câteva zeci de țări care au confirmat că ne susțin această candidatură, dar mai este de lucru încă", a afirmat Cioloș, într-o declarație de presă, potrivit Agerpres.
România candidează pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pentru mandatul 2020-2021, la alegerile care vor avea loc la New York în 2019. Candidatura a fost depusă la sfârșitul anului 2006, la un an după încheierea unui mandat în Consiliul de Securitate (2004-2005). Pentru locul ce revine Grupului Est-European mai candidează și Estonia.