Dalai Lama: Cine e liderul care nu dispare niciodată!
Dalai Lama, liderul spiritual al budiștilor, a ajuns la spital. El e în sine o instituție și slăvit de tibetani aproape ca un zeu. S-au spus multe povești despre el, dar cine e, de fapt, și care-i rostul lui? Recent, Dalai Lama a fost diagnosticat cu o infecție respiratorie. Ca să se recupereze, va urma un tratament timp de câteva zile. De abia de aici începe povestea lui și moștenirea.
Recent, Dalai Lama a fost transportat la spital. El a acuzat dureri în piept și pentru asta a efectuat un control medical la un spital din New Delhi, India. În urma acestui demers s-a stabilit că nu e nimic prea grav și liderul spiritual a putut fi stabilizat.
Știrea a făcut rapid înconjurul lumii și toată lumea s-a mirat de-o informație cel puțin șocantă, în aparență: Dalai Lama nu e doar un om, e un lider care nu dispare niciodată. Sau, cel puțin, n-a dispărut până acum. Cum s-a ajuns însă la așa ceva?
Cine e Dalai Lama și care-i povestea lui adevărată?
El e ca Papa pentru tibetani. E un lider spiritual cu un nume care înseamnă: “maestru a cărui înţelepciune este mare cât oceanul”. Sigur, asta într-o traducere adaptă. Ei bine, numele real al lui Dalai Lama de acum este Tenzin Gyatso. El este al 14-lea lider spiritual al tibetanilor.
Gyatso s-a născut pe 6 iulie 1935 și a devenit Dalai Lama în februarie 1940. Mai mult, a câștigat premiul Nobel pentru pace în 1989, dar trăiește în exil încă din 1959. Din 2011 s-a retras din acțiunile politice.
Liderul de acum își umple timpul cu călătorii prin toată lumea. El ține discursuri despre subiecte diverse, cum ar fi bunăstarea tibetanilor, mediu, economie, drepturile femeilor, non-violență, fizică, astronomie și budism.
Cum a apărut Dalai Lama, liderul ca un zeu?
Dalai Lama a fost cel mai înalt grad spiritual în Tibet între secolele XVII și XX. Mai mult, iar aici situația devine mai dificilă, budiștii din Tibet îl văd pe Dalai Lama drept una din multiplele reîncarnări ale lui Avalokitesvara (Domnul care se uită în jos - trad.). Această entitate spirituală încorporează compasiunea tuturor Buddha.
Astfel, Dalai Lama e un nume pentru diverși succesori. Puterea lui e mai mult spirituală, dar chinezii nu ar mai vrea să fie altul din cauza influenței pe care o poate avea asupra budiștilor prin discursurile sale. De unde și retragerea din acțiuni politice a lui Gyatso.