Ciclonul ZORBAS a lovit Europa cu valuri uriașe și ploi torențiale VIDEO
Ciclonul ZORBAS a lovit Grecia. Potrivit meteorologilor, vânturile din ochiul ciclonului vor ajunge la nivelul 11 pe scara Beaufort şi se preconizează că vor crea valuri de 11 metri înălţime în largul mării.
Ciclonul mediteranean Zorbas, care se dezlănţuie în sudul peninsulei Peloponez a lovit sâmbătă oraşul Methoni de pe litoral provocând haos pe plaja principală unde mai multe ambarcaţiuni au fost răsturnate, informează site-ul greekreporter.com.
Într-un filmuleţ postat pe site-ul greekreporter se poate observa cum puterea ciclonului îşi face simţită prezenţa cu furie. Ambarcaţiunile sunt răsturnate şi aduse la ţărm, vântul străpunge barurile de pe plajă şi umbrelele sunt luate de vânt, în timp ce apa acoperă plaja.
Zorbas a lovit Peloponezul sâmbătă dimineaţa, cu ploi torenţiale şi valuri care s-au abătut asupra oraşelor de pe litoral, precum Methoni, Finikounda, Koroni şi Kalamata, viteza vântului ajungând până la 90 km/ h.
Methoni este o destinaţie turistică populară, renumită pentru castelul său veneţian, spălat de mare, lângă o frumoasă plajă de câţiva metri lungime.
Potrivit celei mai recente actualizări a meteo.gr de la Observatorul Naţional din Atena, care a anunţat în privinţa cursului aşteptat al uraganului mediteranean Medicane şi intensitatea precipitaţiilor în următoarele 48 de ore, se aşteaptă ca ochiul furtunii să ajungă sâmbătă pe ţărmurile sudice ale peninsulei Peloponez între orele 15:00 şi 18:00.
Potrivit meteorologilor, vânturile din ochiul ciclonului vor ajunge la nivelul 11 pe scara Beaufort şi se preconizează că vor crea valuri de 11 metri înălţime în largul mării.
Pasagerii sunt sfătuiţi să contacteze autorităţile portuare sau agenţiile de voiaj înainte de plecare pentru a se asigura că vor avea loc călătoriile programate.
Serviciul meteorologic monitorizează fenomenele şi va oferi actualizări regulate, au anunţat autorităţile.
Autorităţile îndeamnă publicul să manifeste o prudenţă deosebită şi să urmeze cu atenţie instrucţiunile serviciilor de urgenţă de stat cu privire la modul de protejare împotriva furtunii.
Potrivit unor imagini postate de utilizatori pe Twitter, mii de turişti încearcau să părăsească Insula Santorini, înainte ca ciclonul Zorbas să ajungă şi în insula din Marea Egee.