MENIU

China, avertisment dur pentru SUA, după incidentul aerian din Marea Chinei de Est

China a cerut marţi Statelor Unite să pună capăt zborurilor lor de recunoaştere în apropierea coastelor sale, în urma unui incident aerian între avioane aparţinând celor două ţări în Marea Chinei de Est, relatează AFP, citată de Agerpres.

Pentagonul a indicat luni că unul din aparatele sale de supraveghere a trebuit să efectueze cu o zi înainte o manevră de evitare după ce fusese interceptat de două avioane de vânătoare chineze în spaţiul aerian internaţional la vest de Peninsula Coreea.

Reacţia piloţilor chinezi a fost "legală, necesară şi profesionistă", a asigurat Ministerul Apărării chinez într-o postare pe contul său de pe Weibo, "Twitterul chinez".

Ministerul chinez a acuzat avionul american că a "ameninţat securitatea naţională a Chinei, a afectat securitatea navală şi aeriană a celor două ţări şi a pus în pericol securitatea piloţilor lor".

Statele Unite "trebuie să pună capăt imediat acestor activităţi militare periculoase, inamicale şi neprofesioniste", se menţionează în comunicatul Ministerului Apărării chinez.

Întrebat la o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lu Kang, a dat asigurări că Beijingul respectă normele internaţionale în materie de securitate aeriană.

"China aşteaptă ca SUA să pună capăt unor astfel de acţiuni şi să încerce să evite ca astfel de incidente să se mai repete", a mai spus el.

În 2001, o coliziune între un avion de spionaj american şi un avion de vânătoare chinez în sudul Chinei a provocat moartea pilotului chinez, generând un incident diplomatic între cele doua puteri din Pacific. Avionul american a fost forţat să aterizeze pe teritoriul chinez, unde toţi cei 24 de membri ai echipajului au fost reţinuţi timp de 10 zile, după care li s-a permis să plece în SUA.

Mai multe articole despre:
SUA China