Ce a decis familia cântăreţului Prince după moartea acestuia
Membrii familiei cântăreţului american Prince, decedat pe 21 aprilie, la vârsta de 57 de ani, au anunţat, joi, că vor organiza un concert în onoarea artistului, pe 13 octombrie, informează contactmusic.com.
Evenimentul va avea loc pe U.S. Bank Stadium din Minneapolis, oraşul natal al cântăreţului. Vedetele care vor participa la acest concert-tribut nu au fost deocamdată anunţate, conform news.ro.
Vânzările pentru acel concert extraordinar vor fi puse în vânzare în luna august.
Mai multe tributuri muzicale au fost deja organizate în ultimele luni în onoarea lui Prince la Los Angeles, New York şi într-un club din Minneapolis care apare în filmul ”Purple Rain”.
Prince Rogers Nelson a murit la vârsta de 57 de ani, pe 21 aprilie, în urma unei supradoze accidentale cu un analgezic deosebit de puternic. Trupul neînsufleţit al artistului a fost descoperit în studioul lui de înregistrări Paisley Park din Chanhassen, un oraş din statul american Minnesota.
Cântăreţ, compozitor, aranjor şi instrumentist, considerat unul dintre cei mai inventivi muzicieni din epoca modernă, Prince s-a inspirat din artişti aparţinând unor genuri muzicale diferite, precum James Brown, The Beatles şi Jimi Hendrix. Printre piesele sale de succes se numără ”Little Red Corvette”, ”Let's Go Crazy”, ”When Doves Cry”, ”Cream” şi ”Get Off”. Originar din Minneapolis, a devenit cunoscut la sfârşitul anilor 1970 cu piesa ”Wanna Be Your Lover” şi, în următoarele decenii, a cucerit publicul şi topurile muzicale cu albume precum ”1999” şi ”Purple Rain”.
Prince a câştigat şapte premii Grammy şi cele 39 de albume ale sale s-au vândut în peste 100 de milioane de copii. Artistul a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original, în 1985, cu single-ul ”Purple Rain”, de pe coloana sonoră a filmului omonim.