Cât trebuie să plătească Marea Britanie pentru ieșirea din UE! Londra nu este de acord
Marea Britanie probabil va trebui să achite obligaţii de 50 de miliarde de lire sterline (59,6 miliarde euro) la ieşirea din Uniunea Europeană, conform calculelor făcute de liderii europeni, dar Guvernul Theresa May a transmis că nu este de acord cu ceea ce consideră o a fi o propunere.
Cu ocazia summitului Consiliului European, desfăşurat joi la Bruxelles, liderii celor 27 de state care vor rămâne în UE au calculat că Marea Britanie ar trebui să achite obligaţii de 50 de miliarde de lire (59,6 miliarde euro) în momentul concretizării Brexit, scrie Mediafax.
Suma reprezintă obligaţii asumate de Marea Britanie în calitatea de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, inclusiv indemnizaţii sociale precum pensii, au declarat surse diplomatice citate de cotidianul The Guardian şi de BBC News.
Însă Guvernul Theresa May a transmis că nu este de acord cu această sumă, argumentând că îşi va achita obligaţiile cât va fi în UE, sumele rămase urmând să fie negociate. "Negocierile nu au început, astfel că această cifră practic nu există. (...) Aceasta este una dintre temele cu care ne vom confrunta. Vom vedea rezultatul negocierilor", a reacţionat purtătorul de cuvânt al Downing Street.