Canabisul recreațional urmează să fie legalizat în Germania. Care este CANTITATEA MAXIMĂ care poate să fie achiziționată de o persoană
Guvernul german a convenit, miercuri, asupra unui cadru pentru legalizarea canabisului recreațional pentru adulți, sub rezerva compatibilității cu legislația europeană, a anunțat ministrul Sănătății de la Berlin Karl Lauterbach.
Liniile generale ale planului vizează plasarea producției și comerțului cu canabis sub „control public" și permiterea achiziționării și deținerii unei „cantități maxime de 20-30 de grame" pentru consumul personal, a declarat ministrul, în cadrul unei conferințe de presă, relatează HotNews.ro, care citează Associated Press.
Potrivit oficialului german, Guvernul vrea mai întâi să se asigure că este compatibil cu legislația Uniunii Europene.
Planul prevede vânzarea de canabis pentru adulți în puncte de vânzare autorizate, iar scopul este de a combate piața neagră, a mai spus Lauterbach. El a adăugat că Executivul de la Berlin intenționează să reglementeze atent piața.
Legalizarea vânzărilor controlate de canabis face parte dintr-o serie de reforme prevăzute în acordul de coaliție încheiat anul trecut între cele trei partide social-liberale care alcătuiesc guvernul cancelarului Olaf Scholz. Aceștia au spus că planul va asigura un control al calității, protejând în același timp tinerii, și au convenit că „efectele sociale" ale noii legislații vor fi revizuite după patru ani.