Camionetă condusă de o româncă, oprită de polițiștii maghiari la control. Șocant ce au găsit înăuntru - femeia riscă 15 ani de închisoare
Poliţiştii maghiari au oprit la un control de rutină o camionetă înmatriculată în România şi condusă de o femeie de 41 de ani. Surpriza lor a fost totală când au ridicat prelata camionetei.
Incindentul a avut loc în dimineaţa zilei de 14 mai, pe autostrada M6 din zona Dunaszentgyörgy, Ungaria, a informat Poliţia din Ungaria. În camionetă, la vedere, era o şoferiţă româncă de 41 de ani, alături de un conaţional în vârstă de 37 de ani.
Surpriza a fost însă totală atunci când unul dintre poliţiştii maghiari a vrut să arunce o privire să vadă ce transportă cei doi şi a ridicat prelata camionetei.
Ceea ce a văzut l-a şocat efectiv. Acolo se aflau înghesuiţi într-un spaţiu extrem de mic, în condiţii inumane, 33 de oameni, care s-au dovedit a fi migranţi.
La interogatoriul ce a urmat, toţi s-au declarat kurzi, însă niciunul nu a putut oferi o dovadă credibilă a identităţii sau a legalităţii şederii lor în Ungaria.
Potrivit sursei citate, migranţii ilegali au fost escortaţi înapoi la frontieră, iar Secţia Penală a Sediului Judeţean de Poliţie Tolna a iniţiat urmărirea penală a celor doi români, acuzaţi de trafic de persoane.
Acum, cei doi riscă să petreacă până la 15 ani după gratii. Conform legislaţiei din ţara vecină, traficul de fiinţe umane se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani într-un caz standard, dar se poate ajunge până la 15 ani într-un caz calificat.