MENIU

Bulgarii aduc la lumină o legendară cetate tracică scufundată!

Bulgarii ne dau încă o lecţie privind modul în care trebuie să ne tratăm trecutul, patrimoniul naţional. În timp ce la noi, de multe dintre vestigiile istorice s-a ales praful, vecinii de la sud de Dunăre au lansat un proiect revoluţionar, menit să aducă la lumină ruinele legendarei cetăţi tracice a Regatului Odris, aflate pe fundul unui lac de acumulare.

Ruinele oraşului Seuthopolis, capitala Regatului Odris – cel mai puternic stat din Tracia, între anii 331-330 î.Hr., au fost descoperite în anii ’50, în timpul săpăturilor pentru amenajarea lacului de acumulare de la Koprinka.

Cu toate acestea, autorităţile bulgare au decis să lase vestigiile Seuthopolis pe fundul apei, în ciuda potenţialului istoric, arheologic şi turistic pe care situl le avea.

Mai multe pe Gadgetreport.ro. 

Mai multe articole despre:
bulgari lumină legendară