A fost bombardată o închisoare în care au fost ucise peste 50 de persoane. Zelenski: „Este crimă de război deliberată a Rusiei”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat bombardarea unei închisori în care au fost ucise peste 50 de persoane drept "crimă de război deliberată a Rusiei", după ce Moscova a acuzat forţele ucrainene de acest atac.
Atacul asupra închisorii Olenivka, unde se aflau prizonieri de război ucraineni, pe teritoriul separatist din estul Ucrainei, este "o crimă de război deliberată a Rusiei, o crimă deliberată în masă", a declarat şeful statului ucrainean.
Acest "atac al ocupanţilor" s-a soldat cu peste 50 de morţi", a adăugat el. Anterior, armata rusă raportase 40 de morţi şi 75 de răniţi, în timp ce autorităţile separatiste pro-ruse din regiunea Doneţk au anunţat până la 53 de morţi.
Ministerul Apărării rus a declarat într-un comunicat că tirurile unui sistem de artilerie Himars, furnizat Ucrainei de Statele Unite, au lovit închisoarea Olenivka (Elenovka, în rusă), situată la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Doneţk, capitala separatiştilor din regiunea cu acelaşi nume, potrivit AGERPRES.