Bobby Păunescu, semnal de alarmă: Lupta împotriva DUȘMANULUI din interior - ABUZURI ținute sub preș - Raportul Departamentului de Stat al SUA, săgeți otrăvite
Corupția și utilizarea abuzivă a fondurilor publice au rămas larg răspândite în România, în ciuda mai multor dosare de urmărire penală la nivel înalt, arată Departamentul de Stat al SUA în Raportul privind situația respectării dreptului omului pentru 2021. Departamentul de stat notează în raport că "sistemul judiciar a luat măsuri pentru a urmări în justiție și a pedepsi oficialii care au comis abuzuri, însă autoritățile nu au avut la dispoziție mecanisme eficiente în acest sens, astfel că au întârziat procedurile cu privire la presupuse abuzuri ale poliției și de corupție, fapt ce a dus la situația în care multe dintre cazuri s-au finalizat cu achitări".
Redăm, pe larg, câteva dintre concluziile Raportului:
"România este o republică constituțională cu un sistem parlamentar democratic, multipartid. Parlamentul bicameral este format din Senat și Camera Deputaților, ambele alese prin vot popular. Observatorii au considerat că alegerile prezidențiale din 2019 și alegerile parlamentare din decembrie 2020 au fost în general libere și corecte.
Ministerul Afacerilor Interne răspunde de Inspectoratul General al Poliției Române, Jandarmerie, Poliția de Frontieră, Direcția Generală Protecție Internă și Direcția Generală Anticorupție. Direcția Generală Protecție Internă este responsabilă de colectarea de informații, contrainformații, precum și prevenirea și combaterea vulnerabilităților și riscurilor care ar putea perturba grav ordinea publică sau ar putea viza operațiunile Ministerului Afacerilor Interne. Direcția raportează ministrului de Interne. Serviciul Român de Informații, agenția de securitate internă, investighează terorismul și amenințările la securitatea națională. Serviciul se raportează la Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Autoritățile civile au menținut un control efectiv asupra serviciului de informații și agențiilor de securitate care raportau Ministerului Afacerilor Interne. Au existat rapoarte credibile că membrii forțelor de securitate au comis unele abuzuri.
Nu s-au raportat încălcări semnificative ale drepturilor omului.
Guvernul dispunea de mecanisme pentru a identifica și pedepsi oficialii care ar putea să comită abuzuri ale drepturilor omului sau să se implice în corupție."
Omul de afaceri Bobby Păunescu trage un puternic semnal de alarmă asupra pericolelor pe care le poate genera "trecerea sub preș" a acestor abuzuri, indiferent de natura lor, și susține că trădătorii de țară trebuie să fie scoși din spațiul public.
Într-o țară democratică, așa cum se dorește a fi România, atrage atenția omul de afaceri, lupta ar trebui să se ducă, de fapt, asupra dușmanului din interior.
"Cei care fac abuzuri, care sunt suspicionați de corupție sau chiar se știe, adică pe holuri cineva spune "Știu că cutare este corupt!", dar nu se întâmplă nimic, asta este foarte grav. În mod normal, în orice sistem de management trebuie să ai niște metode sau să ai niște organisme. Ele sunt în toate cărțile, numai că trebuie cunoscute și aplicate", a declarat, într-o emisiune la B1 TV, Marius Bostan.
"Cel mai important lucru este acela că trebuie scoși trădătorii din spațiul public. Vorbim despre trădători de țară", a punctat Bobby Păunescu.
În ceea ce privește concluziile Departamentului de Stat al SUA sus-amintite, omul de afaceri Bobby Păunescu spune că, personal, nu crede că cei de la conducere au fost implicați în abuzuri, dar, în condițiile în care un document de o asemenea însemnătate trage semnale de alarmă de acest fel, deci în mod OFICIAL, ar trebui ca instituțiile abilitate să ofere un răspuns asupra existenței sau inexistenței acestora. De altfel, extrem de important, mai atrage atenția Păunescu, în cazul în care confirmă astfel de episoade, este să informeze opinia publică asupra măsurilor care au fost luate.
"Dorința noastră este să ne spună... Nu știu ce a fost, ideea e să nu mai fie. Dacă este sau nu așa trebuie să ne spună Ministerul de Interne. Noi nu ne vom lăsa și vom continua chestiunea asta. Noi nu avem niciun dubiu că la conducerea MAI ar fi cineva care ar sabota România. Din contră, sunt convins că luptă pentru treaba asta. Atât primul ministru, cât și ministrul de Interne trebuie să ne spună cât mai rapid: e adevărat sau nu e adevărat? Trebuie să ia atitudine! Poate nu e adevărat. Atunci, trebuie să-i cheme pe cei de la Departamentul de Stat să le dea două palme. Dacă nu, să-și dea ei două palme sau să dea două palme la cei care fac treburile astea. Pentru că nu se pot încălca drepturile omului în România! Trebuie, suntem obligați, având în vedere că au loc abuzuri împotriva cetățenilor României, drepturile omului sunt încălcate ca urmare a unor abuzuri făcute de instituții în subordinea MAI - acest lucru trebuie rezolvat, într-un fel sau altul. Adică da, sunt, și am luat atitudine, sau nu sunt și mint cei de la Departamentul de Stat american. Sau nu mint, au fost prost informați...", a spus Bobby Păunescu.