Bloc prăbușit la Istanbul. Bilanț tragic: 10 morți și 13 răniți
Zece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 13 au fost rănite după ce un bloc de locuinţe cu opt etaje s-a prăbuşit la Istanbul, potrivit unui nou bilanţ difuzat de Biroul guvernatorului, relatează joi agenţia Reuters.
Blocul, din cartierul Kartal, situat în partea asiatică a oraşului Istanbul, s-a prăbuşit miercuri. Nu este clar deocamdată din ce cauză s-a prăbuşit clădirea, scrie agerpres.ro.
Multe trupuri neînsufleţite au fost scoase de sub dărâmături joi după-amiază, bilanţul morţilor ajungând la 10, a indicat Biroul guvernatorului Ali Yerlikaya într-un comunicat. Alte 13 persoane sunt rănite.
Miercuri, guvernatorul afirma că 43 de persoane au fost înregistrate în 14 apartamente la adresa respectivă şi că trei etaje superioare au fost construite ilegal. La parterul clădirii se afla un atelier textil care funcţiona fără autorizaţie, a precizat el.