MENIU

Blindatele și militarii SUA au trecut în Polonia, desfășurare fără precedent după Războiul Rece

Un convoi de vehicule blindate și soldați americani a trecut joi frontiera poloneză dinspre Germania în cadrul unei desfășurări de forțe ale NATO în Polonia, ca urmare a deciziei luate anul trecut de Alianța Nord-Atlantică în vederea consolidării flancului său estic, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, relatează AFP, citată de Agerpres.

Prezența prin rotație a unității în cauză în Polonia, dar de asemenea în țările baltice, în Ungaria, România și Bulgaria, este menită să consolideze securitatea în regiune, preocupată de comportamentul agresiv al Rusiei.

Convoiul, format din 24 de vehicule blindate Humvee și aproximativ 12 camioane a fost primit la graniță de o delegație a armatei poloneze, potrivit AFP.

Acesta este prima brigadă de soldați americani și transport de armament greu, sosit în Europa de Est în cadrul operațiunii 'Atlantic Resolve', lansată de președintele în exercițiu Barack Obama.

'Noi considerăm acest lucru o amenințare la adresa noastră', a reacționat imediat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.

'Este vorba de operațiune care amenință interesele noastre, securitatea noastră', a afirmat el. 'O terță țară își consolidează prezența militară la granițele noastre în Europa. Nici nu este o țară europeană', a subliniat Dmitri Peskov, fără a cita explicit SUA.

La rândul său, ministrul adjunct de externe rus, Alexei Meșkov, a apreciat că această desfășurare 'în grabă' efectuată de administrația Obama pare să fie 'un factor de destabilizare pentru securitatea europeană'.

Operațiunea survine cu o săptămână înainte de învestirea președintelui ales american Donald Trump, despre care se crede că este favorabil unei ameliorări a relațiilor cu Kremlinul.

Cartierul general al brigăzii a fost stabilit la Zagan, în vestul Poloniei, unde va avea loc sâmbătă o ceremonie oficială. Brigada va avea aproximativ 3.500 soldați, 87 de tancuri Abrams și peste 550 de vehicule blindate de transport de trupe.

Victoria lui Donald Trump a provocat îngrijorare în Polonia și în țările baltice privind aplicarea măsurilor de întărire a prezenței NATO convenite la summitul Alianței, în iulie, la Varșovia. Viitorul președinte american a lăsat în special să se înțeleagă că aplicarea articolului 5 din Tratatul NATO — care consideră o agresiune împotriva unui membru ca un atac împotriva tuturor membrilor — ar putea depinde de contribuția țării în cauză la bugetul Alianței.

Mai multe articole despre:
SUA Polonia NATO