Bărbatul a vrut s-o abordeze. A mers la ea, a salutat-o, femeia s-a ridicat.ŞOC!Omul a fugit SPERIAT
Aceasta este povestea lui Caroline Arthur, una dintre cele mai înalte femei din Australia. Blondina măsoară 1,90 metri, dar partea interesantă acum vine: 70 la sută din suprafaţa corpului o reprezintă numai picioarele.
Membrele inferioare ale lui Caroline sunt atât de faimoase în Australia, încât au apărut pe prima pagină a mai multor reviste din "Ţara cangurilor". În plus, femeia obişnuieşte să poarte şi tocuri foarte înalte, ajungând, astfel, la 2 metri înălţime.
Caroline nu a vrut să-şi dezvăluie vârsta reală, dar se ştie despre ea că are 2 copii. Îşi face hainele şi încălţămintea la comandă.
Cum arată această femeie atunci când stă în picioare, în Galeria Foto.