MENIU

Avion grav avariat de furtună. Nu se ştie cum a reuşit să aterizeze în siguranţă

<p>Avion grav avariat de furtună. Nu se ştie cum a reuşit să aterizeze &icirc;n siguranţă</p>
<p>Avion grav avariat de furtună. Nu se ştie cum a reuşit să aterizeze &icirc;n siguranţă</p>

Un avion al companiei americane Delta a fost grav avariat în momentul în care a trecut printr-o furtună cu grindină. Incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timpul unui zbor între Boston (Massachusetts) și Salt Lake City (Utah).

Geamurile cabinei piloților s-au spart, iar bucăți din fuselajul Airbus-ului A320 au fost smulse.

Cursa a fost deviată de urgență pe aeroportul din Denver, Colorado. În momentul coborârii, avionul a pierdut 6.000 de metri dib altitudine în numai șapte minute, dar a reușit să aterizeze fără incidente, scrie digi24.ro.

Un pasager din avion, Beau Sorensen, a povestit pe Twitter incidentul și a postat câteva fotografii. „Delta ar trebui să-i dea pilotului un bonus substanțial pentru că ne-a salvat pielea”, a comentat el cu umor.

„Am zburat chiar pe deasupra ei. Nu-i de glumă!”, mai spune el într-o postare în care adaugă o fotografie spectaculoasă în care este surprinsă o tornadă.

Mai multe articole despre:
avion aterizare de urgenţă furtuna