MENIU

ATERIZARE DE URGENŢĂ a unui AVION decolat din Ucraina, după o TENTATIVĂ de DETURNARE către SOCI

ATERIZARE DE URGENŢĂ, după o tentativă de deturnare a unui avion către Soci

Un avion decolat din Ucraina a aterizat de urgenţă în Turcia după o tentativă de deturnare, primele informaţii susţinând că se dorea deturnarea avionului către Soci.

UPDATE. Forţele speciale turce au pătruns în avionul de pasageri vizat de o tentativă de deturnare spre staţiunea Soci şi l-au imobilizat pe suspectul ucrainean, relatează presa turcă, citată de AFP.

Un avion al companiei turce Pegasus decolat din Ucraina a fost forţat de autorităţile turce să aterizeze de urgenţă, vineri seară, la Istanbul, după o tentativă de deturnare.

Potrivit presei turce, imediat după decolarea din oraşul ucrainean Harkov, un pasager ucrainean a ameninţat că va arunca în aer avionul care avea 110 pasageri la bord dacă nu se va îndrepta spre Soci, staţiune rusă unde se desfăşoară în acest moment ceremonia de începere a Jocurilor Olimpice de iarnă.

Forţele aeriene turce au obligat piloţii să aterizeze pe Aeroportul internaţional Sabiha Gökçen din Istanbul.

Potrivit ziarului Hurriyet, Forţele Aeriene turce au trimis un avion de vânătoare de tip F-16 pentru interceptarea aeronavei de pasageri şi constrângerea piloţilor să aterizeze de urgenţă.

Avionul a aterizat în siguranţă.

Potrivit NBC, cetăţeanul ucrainean nu s-a predat, întregul echipaj şi pasagerii aflându-se încă în aeronavă.

 

Bărbatul care a vrut să DETURNEZE un AVION către SOCI era în stare de ebrietate