MENIU

Atentate Paris. Cine sunt cei doi suspecţi arestaţi în Austria

Cei doi suspecți arestați în Austria la sfârșitul săptămânii trecute în legătură cu atentatele jihadiste de la Paris nu sunt francezi, contrar informațiilor în acest sens apărute miercuri, transmite joi AFP, citând o sursă apropiată anchetei din Austria.

"Nu sunt francezi, este vorba despre un algerian și un pakistanez', a declarat sursa, dezmințind informația publicată în cotidianul austriac Kronen Zeitung, care a dezvăluit miercuri aceste arestări.

Cei doi suspecți au fost reținuți la sfârșitul săptămânii trecute într-un centru pentru migranți la Salzburg, nu departe de frontiera cu Germania, și se află în prezent în arest preventiv.

Parchetul austriac a anunțat miercuri că, în cazul lor, investigația vizează 'o posibil legătură cu atentatele de la Paris' din 13 noiembrie, soldate cu 130 de morți.

Potrivit cotidianului Kronen Zeitung, cei doi suspecți au sosit în Austria în compania unora dintre atentatori, având asupra lor documente siriene false. Ei ar fi rămas în Austria 'în așteptarea de ordine' pentru noi atacuri.

O sursă din poliția franceză a confirmat miercuri că se întreprind verificări asupra profilului lor și asupra posibilei lor legături cu francezul Salah Abdeslam, suspectul cheie în atentatele de la Paris.

Salah Abdeslam, vizat de un mandat de arestare internațional și în continuare de negăsit, a fost supus unui control de rutină, pe 9 septembrie, în Austria, pe când se afla la bordul unui automobil înmatriculat în Belgia, fiind însoțit de alți doi bărbați, după cum a comunicat Ministerul austriac de Interne în luna noiembrie, precizând ulterior că autovehiculul venea din Ungaria.

Conform unei știri apărute în cotidianul Salzburger Nachrichten de joi, dar neconfirmate, Abdeslam ar fi venit să-i ridice pe cei doi pasageri la frontiera dintre Serbia și Ungaria, traversată în acea perioadă de mii de migranți.

Salah Abdeslam este suspectat de autoritățile ungare că, în cursul unei alte deplasări în septembrie, a recrutat în gara Keleti din Budapesta un grup de migranți, părăsind apoi împreună cu ei teritoriul Ungariei. Potrivit AFP, aceasta sugerează că Abdeslam ar fi efectuat mai multe călătorii în Europa centrală.

O sursă franceză apropiată anchetei a confirmat că un automobil închiriat de Salah Abdeslam a fost localizat prin GPS în Ungaria pe 17 septembrie.

Mai multe articole despre:
Austria imigranţi Salah Abdeslam