MENIU

Atacul de Revelion de la Istanbul. Doi chinezi uiguri au fost arestați

<p>Atentat Istanbul</p>

Doi chinezi uiguri au fost arestați în Turcia în legătură cu atacul sângeros care a avut loc în noaptea dintre ani într-un club din Istanbul, atac soldat cu 39 de morți și revendicat de organizația jihadistă Statul Islamic (SI), informează sâmbătă mass-media din Turcia, citate de AFP, scrie Agerpres.ro.

Cei doi suspecți, identificați ca Omar Asim și Abuliezi Abuduhamiti, au fost arestați și acuzați de "apartenență la o organizație teroristă", de "achiziție de arme de foc fără autorizație" și de "complicitate la uciderea a 39 de persoane", a raportat în noaptea de vineri spre sâmbătă agenția de presă Anadolu, citând un procuror.

Potrivit agenției, un martor ocular din Konya (sud) l-ar fi văzut pe Asim în compania presupusului atacator din club, a cărui naționalitate exactă nu a fost confirmată și care este în continuare dat în urmărire, în pofida unei ample operațiuni pentru prinderea lui.
 
Șeful diplomației turce, Mevlut Cavusoglu, a anunțat sâmbăta trecută că presupusul atacator a fost identificat, fără a dezvălui nici numele, nici naționalitatea lui, în timp ce vicepremierul turc a afirmat că acesta este probabil de origine uigură.

Uigurii sunt turcofoni majoritar musulmani, care locuiesc în mare parte în regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei, regiune denumită odată "Turkestanul oriental".

Presa din Turcia a evocat existența posibilă a unei celule formate din jihadiști originari din Asia Centrală și a raportat că presupusul atacator, cu nume de război Abou Mohammad Khorassani, s-ar fi instalat în noiembrie la Konya, împreună cu familia sa.

Mai multe articole despre:
Istanbul atac armat