Franţa, în stare de şoc după atacurile teroriste. Bilanţul tragic creşte: 132 morţi, DOI ROMÂNI
VAL DE ATENTATE TERORISTE ÎN FRANȚA. Cel puţin 132 de persoane au fost ucise în urma unor atentate teroriste multiple ce au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris. Alte aproximativ 352 au fost rănite, între care 99 sunt în stare critică. Două explozii au avut loc în zona stadionului "Stade de France", în timpul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei. În paralel, teroriştii au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat și Charonne. Cel mai sângeros atac a avut loc la sala de concerte Bataclan. "Este un act de război", a anunțat președintele Francois Hollande. Potrivit MAE român, printre morţi sunt şi doi cetăţeni români.
UPDATE duminică, ora 20.30 Încă trei persoane rănite în atentatele de la Paris au murit. Numărul morţilor a crescut, astfel, la 132.
UPDATE 12.08. Parizienii continuă să se adune, în semn de solidaritate, în Piața Republicii pentru a aduce un ultim omagiu victimelor atentatelor de vineri noapte, în ciuda avertismentelor lansate de guvern, informează Reuters.
UPDATE 23.42. O altă persoană a fost arestată la Paris, potrivit NewsOnTheMin.com.
UPDATE 23.18. Alarma falsă de la hotelul Pullman a fost confirmată oficial de purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Interne, potrivit Reuters.
UPDATE 23.11. Doi refugiați, care au solicitat azil, anul acesta, în Grecia sunt căutați în legătură cu atentatele de la Paris, a anunțat poliția greacă, citată de AFP.
UPDATE 23.07. Alarmă falsă la Pullman. Angajații hotelului spun că totul este în regulă. Politiștii au verificat anumite camere, potrivit NewsOnTheMin.
UDATE 23.00. Zona din jurul Turnului Eiffel a fost evacuată de poliție și jandermerie, iar în arondismentul 7, în zona hotelului Pullman, e o activitate intensă a forțelor de ordine. Totodată, stația de metrou, Champs De Mars, din centrul Parisului a fost închisă, potrivit Realitatea TV.
UPDATE 21.54 Franța își va continua intervenția în Siria pentru a lovi Statul Islamic, a declarat, sâmbătă, premierul francez Manuel Valls, după ce gruparea jihadistă a revendicat atentatele de vineri seară din Paris, soldate cu 129 de morți și peste 350 de răniți, informează Reuters.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut în cursul serii de sâmbătă o convorbire telefonică cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm. Ambasadorul a exprimat condoleanțe și solidaritatea SUA pentru cei doi cetățeni români care și-au pierdut viața în atentatele teroriste din Franța, precizează sursa citată.
UPDATE 21.46. Marea Britanie este în alertă. Autorităţile se tem că ţara va fi următoarea ţintă ISIS. Străzile din Londra şi o serie de locuri publice sunt patrulate, la ora actuală, de forţele speciale de intervenţie şi poliţişti, în condiţiile în care autorităţile se tem că ar putea fi următoarea ţintă a Statului Islamic, scrie The Telegraph.
Durerea unui fotbalist francez: juca pe Stade de France, în timp ce un membru al familiei era ucis
UPDATE 21.40. Pasaportul descoperit de politia franceza langa trupul neinsufletit al unuia dintre autorii atacurilor de la Paris apartine unui imigrant sirian inregistrat la sosirea in UE pe o insula din Grecia, in luna octombrie. Anuntul a fost facut sambata de ministrul grec al Protectiei publice, Nikos Toskas, citat de HotNews.ro.
UPDATE 20.45. Trei persoane au fost arestate la Bruxelles in legatura cu atentatele de la Paris, acestea nefiind în evidenta serviciilor secrete franceze, a declarat François Molins, procurorul Parisului, potrivit Le Figaro.
Atentate în Franța. Trupa U2, omagiu emoționant pentru victimele de la Paris
UPDATE 20.40. Operațiuni ale poliției belgiene sunt în curs de desfășurare sâmbătă după-amiază în cartierul Molenbeek din Bruxelles, având legătură cu seria de atentate de vineri seară din Paris.
UPDATE 20.35. Persoana care a închiriat mașina ce a fost utilizată în atentatele din Paris a fost oprită în apropiere de granița cu Belgia, potrivit Reuters.
UPDATE 20.20. Pieter Van Ostaeyen, un expert belgian care a studiat grupurile jidahiste, a explicat că se pare că Statul Islamic poate recurge la atentate oricând şi oriunde şi că acestea nu pot fi prevenite. Acesta a afirmat, pentru BBC, că atentatele au fost coordonate foarte bine şi că militanţii ISIS au exersat luni bune aceste atacuri.
UPDATE 20.19. Preşedintele Chinei a anunţat că se va alătura Franţei şi comunităţii internaţionale în programele de combatere a terorismului. Xi Jinping a discutat telefonic cu preşedintele Franţei, acesta condamând atacurile din Paris şi prezentând condoleanţa familiilor indurerare. De asemenea, acesta a precizat că va susţine toate măsurile de securitate care vor fi luate de către Franţa sau comunitatea internaţională şi au în vedere combaterea terorismului, potrivit Reuters.
Procurorul Parisului: ”Trei echipe de atacatori au fost implicate în atentate. Trebuie să aflăm..”
UPDATE 20.00. Procurorul General al Franţei a anunţat că una dintre maşinile folosite în atentate a fost controlată de către politiştii de frontieră. Cele trei persoane care se aflau în ea locuiau în Belgia. De asemenea, acesta a mai explicat, într-o conferinţă de presă, că unul dintre atacatori era de naţionalitate franceză. Procurorul General al Franţei a mai spus că în atentate au fost implicate trei echipe, coodonate.
UPDATE 20.17. Bilanțul tragediei a ajuns la 129 de morți și este așteptat să crească, informează procurorul general al Parisului,citat de Reuters. Potrivit acestuia, atacatorii care au provocat masacrul de la sala de concerte Bataclan au invocat Syria și Iraq.
129 killed, 352 injured -- at least 99 seriously -- in #ParisAttacks, Paris prosecutor says https://t.co/87oyzYbUTx pic.twitter.com/oP5HsQib6D
UPDATE 19.49. Şeful ISIS din Libia a fost ucis de forţele armate aerine, scrie BBC.
UPDATE 19.32. Ministrul belgian de Interne a anunțat că trei persoane au fost reținute, acestea fiind suspectate de legături cu atentatele din Paris, potrivit Realitatea TV.
UPDATE 19.00. Ministerul Afacerilor Externe informează că încă un cetăţean român a fost rănit în atacurile produse în cursul nopţii trecute în capitala Franţei, în prezent fiind internat în spital.
Atentate în Franța. ISIS a revendicat atacurile. Membrii grupării Statul Islamic fac noi amenințări
UPDATE 18.46. Un cetățean francez a fost arestat pe aeroportul londonez Gatwick. Acesta era înarmat, potrivit AFP.
UPDATE 18.40. John Kerry: "Statele Unite sunt alături de Franța și restul lumii (...) Încă nu am ajuns la un acord în Siria în ceea ce îl privește pe Assad":
UPDATE 18.00. Printre victimele atentatelor se aflau și americani, informează CNN.
UPDATE 17.47. Conferința internațională asupra schimbărilor climatice (COP21) "va avea loc" în condiții de securitate sporită, în pofida atacurilor jihadiste de vineri seara din capitala franceză, a declarat sâmbătă, la Viena, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, potrivit Agerpres.
UPDATE 17.23. Ministrul german de Interne: "Să nu legăm atentatele din Paris de criza migranților", informează AFP.
UPDATE 17.13. O aeronavă de pasageri ce trebuia să plece spre Franța a fost reținută la sol, pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, după un mesaj de amenințare pe Twitter, potrivit Reuters.
UPDATE 17.09. Primarul Parisului spune că se așteaptă la alte atacuri, potrivit CNN.
UPDATE 16.37. Rusia a anuntat ca isi intareste masurile de securitate, plasand serviciile de profil in alerta de grad inalt, potrivit HotNews.ro.
UPDATE 16.16. Turnul Eiffel și Muzeul Louvre au fost închise în urma atentatelor, potrivit Realitatea TV.
UPDATE 16.08. Scena emotionanta in fata Bataclan unde au murit 87 de oameni: Un barbat a venit cu un pian atasat de o motocicleta, a cantat "Imagine", si a plecat, potrivit HotNews.ro.
UPDATE 16.00. Unul dintre teroriștii care au provocat, vineri seară, un masacru în sala de concerte Bataclan, din centrul Parisului, a fost identificat după amprente, fiind deja în evidența poliției din cauza legăturilor sale cu mediile jihadiste.
Este vorba de un tânăr din localitatea Courcouronnes, situată la 35 de kilometri sud de Paris, potrivit postului de radio 'Europe 1'. Tânărul este cetățean francez, transmite AFP.
UPDATE 15.45. Ultimul bilanț al tragediei anunță 128 de persoane decedate și 300 de răniți, între care 80 în stare critică.
UPDATE 15.35. Ministrul Cazeneuve: Poate fi instituită starea de asediu, dacă este necesar.
Ministrul francez Bernard Cazeneuve a autorizat autoritățile locale să impună starea de asediu dacă este necesar. Într-o declarație televizată sâmbătă acesta a anunțat că autoritățile interzic toate demonstrațiile publice până joi.
UPDATE 15.30. Autorităţile franceze urmăresc activ mai multe maşini cu care ar fi reuşit să fugă unii dintre autorii atacurilor teroriste din Paris, informează Le Figaro. "Cel puţin un vehicul este dat în urmărire" de forţele de ordine, a declarat un oficial din cadrul Poliţiei franceze. Conform altor surse, sunt căutate cel puţin trei vehicule.
UPDATE 14.00: Potrivit MAE român, printre morţi sunt şi doi cetăţeni români.
Redăm, în continuare, comunicatul Ministerului de Externe român:
"Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret că decesul a doi cetăţeni români în atacurile produse în cursul nopţii trecute în capital Franţei a fost confirmat de autorităţile franceze. MAE informează că Ambasada României la Paris este în legătură cu familiile acestora şi le va acorda asistenţa consulară necesară.
Aşa cum MAE a informat anterior, un cetăţean român a fost rănit uşor în atacurile survenite în cursul nopţii în capitala Franţei. Persoana în cauza a primit îngrijiri la un spital din Paris şi, în cursul dimineţii, a fost externată.
Totodată, MAE reiterează că cetăţeanul român Andrei Marian Mihai nu a fost rănit în atacurile de la Paris. Acesta a confirmat direct unui reprezentant MAE că informaţiile apărute pe contul său de Facebook au fost postate de alte persoane şi nu sunt veridice.
Până la această oră, la nivelul Ministerului de Externe nu există alte semnalări de cazuri de cetăţeni români care ar fi putut fi răniţi sau decedaţi în atacurile de la Paris. MAE menţine permanent legătura cu autorităţile franceze competente."
UPDATE 12.42. Consiliul francez pentru apărare, prezidat de președintele Francois Hollande, s-a terminat după mai bine de două ore. ”Franța va fi nemiloasă cu barbarii din Statul islamic. Este vorba de un act de război pregătit, organizat și plănuit din afara Franței. Ceea ce s-a produs ieri în Paris şi în zona Saint-Denis (la periferia nordică a capitalei Franţei) este un act de război şi, în contextul războiului, trebuie să luăm deciziile adecvate. Asistăm la un act terorist comis de Daesh (Stat Islamic) împotriva unei ţări libere. Un act de o barbarie absolută”, a declarat șefului statlui la sfârșitul ședinței.
UPDATE 12.00. Preşedintele francez a anunţat că această catastrofă poartă amprenta Statului Islamic. "ISIS se află în spatele atentatelor", a spus Hollande.
Totodată, acesta a anunţat că în Franţa vor fi instituite trei zile de doliu naţional.
UPDATE 10.30. Președintele francez François Hollande a convocat Consiliul de Apărare pentru sâmbătă dimineaţă, după seria simultană de atentate teroriste din Paris, în care au murit cel puţin 128 de oameni, iar peste 200 au fost răniţi.
Două explozii au avut loc, vineri seară, în zona Stade de France, iar preşedintele François Hollande, care asista la meciul amical dintre reprezentativele Franţei şi Germaniei, a fost evacuat de serviciile de securitate.
Momentul exploziei, surprins de camere în timpul meciului, pe Stade de France
În paralel, au fost semnalate cel puţin trei incidente armate în zonele Fontaine au Roi, Charonne şi Bataclan.
VIDEO. Cum au reacţionat spectatorii de pe Stade de France când au aflat despre masacrul din Paris
Persoane înarmate au luat mai mulţi ostatici, vineri seara, într-o sală de concerte din Paris, afirmă surse din cadrul Poliţiei franceze, citate de AFP. Potrivit presei franceze, aproximativ 120 de persoane au fost ucise.
Atacul a avut loc în sala de concerte Bataclan, unde era un spectacol al grupului hard rock Eagles of Death Metal, scrie MEDIAFAX.
Potrivit unor martori, s-a auzit o explozie foarte puternică în timpul concertului şi zeci de focuri de armă.
Cel puţin 120 de morţi, printre ostaticii din sala de concerte
Un nou atac cu arme automate a fost semnalat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în cartierul Halles din Paris, relatează postul Europe 1.
Parchetul General din Franța: Au fost opt teroriști. Șapte s-au sinucis, unul a fost împușcat
Atentatele multiple comise la Paris, soldate cu aproximativ 140 de morţi, poartă mărcile reţelelor teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida, care au ameninţat în mai multe rânduri Occidentul, în principal Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, cu atacuri.
Este foarte probabil ca atentatele să fi fost comise de islamişti, posibil chiar europeni, antrenaţi în tabere teroriste din Siria sau Irak.
Franţa participă la coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite care efectuează raiduri aeriene în Siria şi Irak împotriva reţelei teroriste Stat Islamic. Administraţia de la Paris a anunţat recent că va trimite portavionul Charles de Gaulle în Golful Persic pentru intensificarea operaţiunilor antiteroriste.
Grupul terorist Stat Islamic a ameninţat Franţa de mai multe ori cu atentate, explicând că are mii de simpatizanţi în Europa care pot trece la atac.
Reacții dure ale Statului Islamic, după atentate: "Parisul arde. În curând, toată lumea va..."
Simpatizanţii organizaţiilor teroriste au celebrat atentatele de la Paris, sugerând că sunt opera reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă Institutul SITE, specalizat în monitorizarea site-urilor islamiste.
Hollande: Franța va duce o luptă nemiloasă împotriva terorismului
Franța va duce o luptă nemiloasă împotriva terorismului, a declarat sâmbătă noaptea președintele francez François Hollande, după atentatele de la Paris, transmite AFP.
"Am vrut să fim aici, printre cei care au văzut aceste situații atroce, pentru a spune că vom duce o luptă nemiloasă contra terorismului", a afirmat șeful statului francez, care s-a deplasat la sala de spectacole Bataclan, unde au fost luați zeci de ostatici în timpul unui concert și unde atacatorii au făcut un carnagiu.
MAE a publicat numerele de urgență pentru români
Purtătorul de cuvânt al MAE, Raluca Lunculescu, a anunțat, în cadrul unei intervenții telefonice, la Realitatea TV, că toți cei care au nevoie de asistență sau vor să anunțe o situație sau știu că un apropiat ar fi fost afectat și are nevoie de ajutor să sune la numerele 0033.680713729 sau 0033.147050755 sau să trimită un e-mail pe adresa paris.consul@mae.ro.