Atac sângeros asupra unei baze militare din Nigeria. 100 de militanți Boko Haram au fost uciși
Aproximativ 100 de militanți ai grupării Boko Haram au fost uciși, miercuri, într-un atac asupra unei baze militare din zona Goniri, statul nigerian Yobe, relatează DPA, potrivit Agerpres.
Șapte soldați au fost uciși, în timp ce alți nouă au fost răniți în atac, a declarat colonelul Sani Usman.
Între timp, cel puțin 16 persoane au murit într-o explozie, după ce doi kamikaze au atacat miercuri mai multe locuințe în nord-estul Nigeriei, a anunțat șeful serviciilor de urgență. Atacul a avut loc la Buhari Housing Estate, tot în statul Yobe, a declarat Alhaji Musa Idi pentru DPA.
Gruparea Boko Haram, care intenționează să stabilească un stat cu o interpretare strictă a legii islamice, a ucis în Nigeria aproximativ 14.000 de persoane din 2009 până în prezent.