Atac într-o şcoală din Germania! Cel puţin 66 de elevi au fost răniţi
Cel puţin 66 de elevi au fost răniţi într-o şcoala din Germania după ce doi adolescenţi au dat în interiorul clădirii cu sprayuri cu gaz iritant.
Doi elevi de 14 şi 15 ani sunt cercetaţi de poliţie după ce au utilizat spray cu piper într-o şcoală din localitatea Weyhe, situată la periferia oraşului Bremen, în nordul Germaniei.
Cel puţin 66 de elevi au fost răniţi uşor în incident, având iritaţii ale căilor respiratorii şi ale ochilor. Peste 30 de ambulanţe au fost trimise la instituţia de învăţământ, care a fost evacuată de poliţie, scrie Mediafax.
Cei doi elevi au recunoscut faptele, dar nu se cunosc motivele atacului.