Aşa arată familia formată din 500 de membri. Fotografia a fost făcută cu o dronă
Peste 500 de membri ai unei familii de chinezi s-au întâlnit pentru a face o gigantică fotografie de grup, care surprinde schimbările dramatice prin care a trecut ţara lor, de la începutul perioadei de înflorire economică, cu patru decenii în urmă.
Membrii clanului Ren s-au întâlnit într-un sat din estul Chinei, situat în apropierea oraşului Zhengzhou şi la aproximativ 240 km sud de Shanghai, la începutul lunii februarie, pentru a sărbători începutul noului an lunar chinezesc.
Fotografia a fost făcută de fotografii Zhang Liangzong şi Zhou Jiandao cu ajutorul unei drone care i-a ajutat să-i aranjeze în cadru pe oameni.
Ren Tuanjie, secretarul organizaţiei locale a Partidului Comunist din satul Shishe unde a fost făcută fotografia, a spus pentru agenţia de presă Xinhua că întâlnirea a fost organizată pentru a sărbători finalizarea arborelui genealogic al familiei. Potrivit BBC, cercetătorii locali au reuşit să identifice cel puţin 2.000 de membri în viaţă ai familiei extinse Ren, a cărei istorie a putut fi stabilită până în urmă cu opt secole şi jumătate.
Evenimentele tumultuoase din secolul XX, de la război, foamete şi mai de curând creştere economică alertă, au împrăştiat familiile chineze pe suprafeţe mari, generaţiile tinere ajungând de multe ori să plece din sate pentru a se stabili la oraş.