Armata americană: Aviația rusă nu a efectuat lovituri în Siria în această săptămână
Aviația rusă nu a efectuat lovituri aeriene în Siria în această săptămână, a declarat vineri un purtător de cuvânt militar american, în timp ce autoritățile ruse afirmă că efectuează "20-25" de raiduri aeriene pe zi, notează AFP.
"Noi nu am văzut niciun avion rusesc să efectueze lovituri în Siria în săptămâna care tocmai se încheie", a declarat vineri colonelul Patrick Ryder, purtător de cuvânt al comandamentului forțelor americane în Orientul Mijlociu (CENTCOM).
Forțele ruse au efectuat atacuri în regiunea Palmyra pentru a sprijini o ofensivă a forțelor lui Bashar al-Assad împotriva jihadiștilor, dar au fost tiruri de "artilerie" și nu bombardamente ale avioanelor de luptă, a estimat colonelul Ryder.
Rusia a anunțat luni retragerea parțială a forțelor sale din Siria, la mai mult de cinci luni de la începutul implicării militare în această țară, scrie Agerpres.
Moscova a avertizat totuși că va continua loviturile împotriva unor "ținte teroriste".
Potrivit purtătorului de cuvânt american, "majoritatea avioanelor de luptă" pe care Moscova le-a desfășurat în Siria "au părăsit" țara.
Rușii au încă în Siria "elicoptere și avioane de transport", a adăugat el.
Și "până acum nu am văzut multă mișcare de trupe la sol", a spus el.
În afară de cincizeci de avioane de luptă, Rusia a desfășurat mai mult de 4.000 de soldați în Siria și artilerie, potrivit estimărilor Pentagonului. Ea a desfășurat de asemenea treizeci de elicoptere de luptă și tancuri T-90.