Anunţul făcut de directorul Europol privind atacul cibernetic mondial. Câte ţări au fost afectate
Atacul cibernetic masiv declanșat vineri la nivel mondial a făcut "200.000 de victime, în special companii, în cel puțin 150 de țări", a declarat duminică, într-un interviu pentru postul britanic de televiziune ITV, directorul Europol, Rob Wainwright, potrivit AFP.
"Desfășurăm operațiuni împotriva a circa 200 de atacuri cibernetice pe an, însă până acum nu am mai văzut un astfel de atac", a subliniat șeful Europol, oficiul european de poliție.
El a mai spus că cel mai probabil numărul victimelor va crește, când "oamenii se vor întoarce luni la muncă și își vor deschide calculatorul".
Anchetatori și experți informatici internaționali încercau duminică să îi identifice pe hackerii care s-au aflat la originea atacului informatic, ce ar putea lovi din nou în zilele următoare, conform Agerpres.
Atacul, declanșat vineri, a afectat, printre altele, spitalele britanice, constructorul de automobile francez Renault, sistemul bancar rus, grupul american FedEx sau universități din Grecia și Italia.
Atacul este "de un nivel fără precedent" și "va necesita o anchetă internațională complexă pentru a-i identifica pe vinovați", a transmis Europol, precizând că a fost creată o echipă specială în cadrul Centrului European împotriva Criminalității Cibernetice pentru a ajuta la anchetă și că aceasta va juca "un rol important".