MENIU

Anunţul dur al Casei Regale britanice: are legătură cu Prinţul George -"Au fost folosiţi alţi copii"

Hărţuirea prinţului George de către paparazzi a crescut în ultimele luni şi tacticile acestora devin tot mai periculoase, a anunţat palatul Kensington, reşedinţa permanentă a prinţului William şi a soţiei sale, ducesa Catherine, vineri, într-un comunicat citat de bbc.com.

Avertismentul părinţilor prinţului George vine în contextul în care prinţul William şi soţia sa, ducesa Catherine, încearcă să prevină publicarea unor fotografii neautorizate ale micuţului în vârstă de doi ani.

Potrivit serviciului de presă al palatului Kensington, unele societăţi de media au recurs la "măsuri extreme" pentru a obţine fotografii cu micul prinţ şi, în acest sens, "a fost depăşită o limită".

Totodată, conform palatului Kensington, un număr redus de organizaţii, în special din Germania, Franţa, Australia, Noua Zeelandă şi SUA, au publicat fotografii realizate "în circumstanţe inacceptabile".

Totuşi, se precizează că majoritatea organizaţiilor de media şi toate publicaţiile britanice au refuzat să publice astfel de imagini.

Potrivit palatului Kensington, în lunile recente, paparazzi au folosit de multe ori obiective cu focală lungă pentru a surprinde imagini cu ducesa Catherine şi cu fiul său, prinţul George, jucându-se în mai multe parcuri private.

Totodată, aceştia i-au monitorizat pe prinţul George şi pe bona acestuia în timp ce se plimbau prin parcuri londoneze, dar şi pe alţi membri ai staff-ului familiei regale britanice.

În plus, paparazzi au fotografiat copii care se aflau în vizite private la reşedinţa prinţului William şi a soţiei sale, ducesa de Cambridge, şi au urmărit maşinile care plecau de pe domeniul acestora.

 Pe de altă parte, paparazzi au folosit alţi copii pentru a-l atrage pe prinţul George în locuri de joacă accesibile publicului, au urmărit şi supravegheat membrii familiei regale britanice în vacanţe şi au monitorizat atât palatul Buckingham, dar şi casa familiei Middleton (părinţii ducesei Catherine, n.r.) din comitatul Berkshire.

Totodată, palatul Kensington a publicat un mesaj pe platforma Twitter, în care prinţul William şi ducesa Catherine au mulţumit pentru mesajele de susţinere pe care le-au primit în ultimele luni.

"Aceştia au fost încântaţi să distribuie fotografii cu copiii lor şi vor continua să facă acest lucru în lunile şi anii următori", a mai spus Kensington Palace.

Sursa: Mediafax.

Mai multe articole despre:
hărţuire Palatul Kensington prinţul george