MENIU

Anunţ-bombă la Washington! Oamenii lui Donald Trump şi Rusia, daţi în judecată

Partidul Democrat american a intentat, vineri, o acţiune în justiţie împotriva Rusiei, a campaniei preşedintelui Donald Trump şi a WikiLeaks, susţinând că cele trei entităţi au colaborat pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din 2016 din Statele Unite, relatează Reuters şi DPA.

Partidul Democrat susţine, în procesul federal deschis la New York, că importanţi responsabili ai campaniei actualului preşedinte au colaborat cu guvernul de la Moscova şi cu serviciul rus de informaţii militare, cu scopul de a afecta campania contracandidatei democrate Hillary Clinton şi pentru a înclina balanţa în favoarea lui Trump, prin atacuri informatice asupra centrului de campanie al democraţilor, potrivit Agerpres. 

Printre cei pe care Partidul Democrat îi acuză în acest proces se numără şi Donald Trump Jr., asociatul lui Trump, Roger Stone, şi ginerele lui Trump, Jared Kushner.

Partidul Democrat, care doreşte despăgubiri de milioane de dolari, acuză campania lui Trump că a 'primit cu bucurie ajutorul Rusiei' în alegerile din 2016.

Casa Albă nu a răspuns, deocamdată, solicitărilor de a face o declaraţie. Donald Trump a negat în mod repetat că ar fi primit ajutorul Rusiei în campania sa prezidenţială din 2016.

Mai multe articole despre:
Rusia Putin Donald Trump WikiLeaks