Anunț sfidător al Moscovei: "Militarii ruși rămân în Transnistria. Tancurile nu au nevoie de vize"
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin și-a încheiat miercuri seara vizita de două zile în Republica Moldova, care a inclus și o deplasare la Tiraspol, unde a declarat că, 'din câte se pare, militarii ruși vor mai sta mult în Transnistria', relatează joi Radio Chișinău, citat de Agerpres.
În finalul vizitei sale la Chișinău, Rogozin s-a întâlnit cu premierul moldovean Pavel Filip, cei doi oficiali abordând ultimele evoluții din agenda bilaterală de cooperare, potrivit unui comunicat de presă al executivului.
Premierul Pavel Filip a salutat reuniunea copreședinților Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, menționând interesul Republicii Moldova pentru amplificarea relațiilor comerciale și investiționale cu partenerii din Federația Rusă și, în special, pentru reluarea exportului produselor moldovene pe piața rusă.
Un alt subiect al discuției l-a constituit reglementarea conflictului transnistrean. În acest context, părțile au pledat pentru promovarea în continuare a negocierilor în formatul 5+2, salutând reluarea recentă la Berlin a discuțiilor.
În cursul vizitei la Tiraspol, Rogozin afirmase că, după toate probabilitățile, militarii ruși din cadrul forței de pace din Transnistria vor rămâne mult timp în regiune, în condițiile în care autoritățile Republicii Moldova se pronunță de câțiva ani pentru transformarea misiunii de pace ruse în una civilă, sub mandat internațional, potrivit Radio Chișinău.
Totodată, Rogozin avertizase Chișinăul să fie atent în relațiile cu Kievul, inclusiv în ceea ce privește Transnistria. Vorbind despre încercările autorităților moldovene de a împiedica accesul militarilor ruși în regiunea separatistă, vicepremierul rus a declarat că 'tancurile nu au nevoie de vize'.
La Tiraspol, Dmitri Rogozin a promis ajutor necondiționat autorităților din stânga Nistrului, declarând că Transnistria "poate conta mereu pe umerii largi ai Rusiei', după cum scrie presa locală, citată de portalul Moldova.org.
În același timp, oficialul rus a declarat că ar vrea să vadă un reprezentant al autorităților de la Tiraspol la ședințele Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, în calitate de observator.
Pe de altă parte, vicepremierul rus Dmitri Rogozin și-a reluat criticile la adresa eforturilor Republicii Moldova privind integrarea europeană. În cadrul întrevederii cu președintele așa-zisului Soviet Suprem de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, Rogozin a declarat că autoritățile de la Chișinău doresc să se mențină la putere și își doresc restabilirea relațiilor economice cu Rusia pentru că "n-au găsit nimic în pădurea europeană, dar au pierdut ceea ce Republica Moldova avusese anterior'.