Antentatul de la Charleroi. Identitatea atacatorului nu este nici acum cunoscută
Premierul belgian Charles Michel se întâlneşte duminică, după atacul terorist de la Charleroi, în care au fost rănite două poliţiste, cu reprezentanţii serviciilor de securitate, pentru a discuta situaţia, în timp ce Parchetul ar urma să stabilească în cursul zilei identitatea atacatorului, relatează RTBF.
Sâmbătă, în jurul orei locale 16 (17 ora României), un bărbat înarmat cu o macetă ascunsă în rucsac a intrat în zona securizată din jurul secţiei centrale de Poliţie din oraş. Când două poliţiste au vrut să îl controleze, la un punct de securitate, el a strigat “Allah Akhbar” şi le-a atacat, potrivit postului public de televiziune RTBF.
Una dintre cele două poliţiste are răni profunde la nivelul feţei şi a fost operată. Cealaltă a fost rănită uşor. Ambele sunt în afara pericolului.
Atacatorul a fost împuşcat de un al treilea om al legii şi a murit la spital.
Un tânăr aflat în zonă a declarat pentru postul de televiziune că el şi prietenii lui au auzit cinci sau şase focuri de armă în succesiune rapidă, iar 30 de secunde mai târziu încă trei focuri de armă.
“Suntem 905 poliţişti (în oraş – n.r.), suntem ca o mare familie, când suntem atacaţi, suntem afectaţi, emoţia este, în mod clar, foarte puternică”, a spus purtătorul de cuvânt al forţelor de ordine din oraş, David Quinaux, scrie news.ro.
“Primele dovezi indică clar spre terorism”, a declarat premierul Charles Michel pentru postul de televiziune RTL.
Nu există informaţii deocamdată informaţii despre identitatea atacatorului, iar presa belgiană, citată de Reuters, scrie că acesta nu avea acte la el.
Un purtător de cuvânt al Procurorului federal a declarat că autorităţile se aşteaptă să poată oferi mai multe informaţii duminică dimineaţă.
Potrivit presei locale, Michel se întoarce duminică din vacanţă pentru a se întâlni cu serviciile de securitate.
În pofida agresiunii, organizatorii Brussels Summer Festival au decis să nu modifice măsurile de securitate şi nici să nu anuleze festivalul.
Autorităţile din Belgia, a cărei capitală, Bruxelles, care găzduieşte instituţiile UE şi sediul NATO, au decretat nivel trei din patru de ameninţare teroristă, ceea ce reprezintă o ameninţare “posibilă şi probabilă”.
În luna martie, islamişti au ucis 32 de oameni în atacuri sinucigaşe pe aeroportul din Bruxelles şi la o staţie de metrou.
În plus, mulţi dintre cei care au comis atacurile teroriste de la Paris, din noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi, stăteau în Belgia.
Incidentul de sâmbătă vine şi după o serie de atacuri luna trecută, majoritatea în Franţa şi Germania, dintre care multe au fost revendicate de militanţii grupării teroriste Stat Islamic. În cel mai sângeros dintre ele, produs la Nisa de Ziua Naţională a Franţei, au fost ucişi 84 de oameni.