Ameninţare de ultimă oră în Ucraina:armata va riposta "prin toate mijloacele" la tirurile de rachete
Armata ucraineană a amenințat marți că va riposta "prin toate mijloacele" la tirurile de rachete Grad ale rebelilor în sectorul Mariupol, ultimul oraș important sub controlul Kievului în estul separatist prorus, unde trei persoane au murit în 24 de ore, informează AFP.
În vizită la Kiev, secretarul de stat britanic al apărării Michael Fallon a descris situația că "fierbe" înainte de a merge pe terenul militar de la Teterivka, la 150 km vest de capitala ucraineană, unde instructori britanici antrenează soldați ucraineni pentru a lupta împotriva separatiștilor proruși.
"Situația este foarte tensionată.... I-am avertizat pe partenerii noștri occidentali că vom riposta prin toate mijloacele pentru respingerea agresiunii inamicului", a declarat pentru France Presse Vladislav Seleznev, purtătorul de cuvânt al Statului Major al armatei ucrainene.
Potrivit acestuia, tirurile contra pozițiilor ucrainene cu lansatoare de rachete Grad "au devenit regulate" în noaptea de luni spre marți în "sectorul M" din jurul localității Mariupol, port strategic la Marea Azov și ultimul mare oraș în zona de conflict sub controlul Kievului.
Misiunea de monitorizare a OSCE prezentă pe teren a raportat de asemenea "o creștere semnificativă a cazurilor de încălcare a încetării focului la est și nord de Mariupol", potrivit unui comunicat al organizației.
Observatorii "au fost din nou supuși tirurilor în estul Ucrainei marți după-amiază", a anunțat președintele în exercițiu al OSCE Ivica Dacic într-un comunicat, fără a elabora.
Duminică, mai multe vehicule blindate ale OSCE au fost distruse într-un incendiu criminal în bastionul separatist Donețk.
Trei persoane, un soldat ucrainean, un rebel și un civil, au fost ucise în 24 de ore, potrivit unor bilanțuri separate anunțate de autoritățile ucrainene și separatiști. Victimele se adaugă celor peste 6.800 de morți în est de la începutul ostilităților în aprilie 2014.