MENIU

Ameninţare cu bombă la bordul unui avion. Aeronava cu peste 190 de persoane la bord a aterizat de urgență

Foto cu caracter ilustrativ / Arhivă

Două avioane F-16 ale forţelor aeriene din Grecia au escortat duminică o aeronavă a companiei Ryanair care venea de la Katowice, Polonia, şi urma să aterizeze la Atena, după ce a fost raportată o ameninţare cu bombă la bordul zborului, a declarat o sursă din Ministerul elen al Apărării, citată de AFP.

Măsura escortării aeronavei a fost luată din precauţie. Cele două avioane de vânătoare au interceptat avionul în momentul în care acesta a intrat în spaţiul aerian al Greciei, deasupra nordului Macedoniei, a precizat aceeaşi sursă pentru AFP.  Anterior, acesta fusese escortat la vedere de avioane ale forţelor aeriene ungare. 

Avionul Ryanair, cu peste 190 de persoane la bord, a aterizat în siguranţă pe aeroportul internaţional din Atena, cu puţin timp înainte de ora locală 18.00.

Avionul a fost dus într-o zonă îndepărtată a aeroportului din Atena pentru a fi inspectat de o echipă de genişti.

Originea ameninţării cu bombă nu a fost încă precizată.

Mai multe articole despre:
amenintare bomba avion