Amendă de peste 6 milioane de euro pentru parcare neregulamentară pe Insula Rodos, din Grecia - FOTO
O şoferiţă de pe insula Rodos, din Grecia, a primit probabil cea mai mare amendă pentru parcare neregulamentară.
Femeia a primit amenda prin poştă, iar când a deschis-o, aceasta a ameţit de la suma indicată.
Ea a povestit că, iniţial, a crezut că i s-a emis o amendă de 6.448 euro, o sumă uriaşă pe care n-ar fi putut să o plătească.
După o panică iniţială şi încercarea de a se gândi cum va plăti amenda, ea a mai deschis încă o dată plicul, pentru a o analiză mai atent și atunci a văzut că suma era, de fapt, nu 6.648 euro, ci 6.648.444 euro, scrie ziare.com.
S-a gândit că la mijloc nu poate fi decât o greşeală, iar a doua zi a mers la primărie să ceară explicaţii.
Femeia le-a spus angajaţilor primăriei că vrea să plătească amenda, dar n-o poate face în numerar, pentru că suma e de peste 100 euro, iar legea din Grecia spune că toate amenzile de peste 100 euro trebuie plătite cu cardul sau prin transfer bancar, scrie rodiaki.gr.
Omul de la ghişeu i-a zis într-un final că totul e o greşeală inexplicabilă, iar şoferiţa poate fi liniştită, întrucât amenda uriaşă îi va fi anulată.