MENIU

Ambasadorul Ucrainei, mesaj de felicitare pentru România: Apreciem sprijinul părții române

<p>Ambasadorul Ucrainei, mesaj de felicitare pentru Rom&acirc;nia: Apreciem sprijinul părții rom&acirc;ne </p>

Ambasadorul Ucrainei în România, Teofil Bauer, a afirmat, marți, într-un mesaj de felicitare pentru poporul român, că țara sa apreciază "sprijinul părții române pe plan internațional" și a susținut că 2015 va fi un an al apropierii, în continuare, a celor două țări, informează Agerpres. 

"Apreciem sprijinul părții române pe plan internațional. Unanimitatea demonstrată de către reprezentanții statului român în cadrul organizațiilor internaționale, inclusiv în instituțiile UE și NATO, în timpul analizei și pentru luarea măsurilor cu privire la sprijinul Ucrainei, protejarea suveranității și integrității teritoriale, urmărirea penală a agresorului determină ucrainenii să aibă un sentiment de recunoștință sinceră", a declarat diplomatul ucrainean, într-un comunicat transmis Agerpres.

Potrivit ambasadorului ucrainean, ratificarea de către România în această vară, prima dintre țările Uniunii Europene, a Acordului de asociere între Ucraina și UE a fost un punct de cotitură în relațiile bilaterale dintre cele două țări.

"Ratificarea de către România în această vară, prima dintre țările Uniunii Europene, a Acordului de asociere între Ucraina și UE a fost un punct de cotitură în adevăratul sens al cuvântului, când neîncrederea, resentimentele istorice vechi, care planau ca o umbră asupra relațiilor noastre bilaterale, în cele din urmă au dat cale simpatiei reciproce și dorinței de a dezvolta parteneriatul reciproc avantajos", a mai susținut ambasadorul.

În opinia acestuia, "evenimentele tragice din acest an și, în același timp, eroice din statul ucrainean au spulberat multe mituri și speculații, în special în jurul temei minorității române din Ucraina".

"Voluntarii din zonele dens populate de români în Ucraina au devenit un exemplu de curaj și altruism în timpul misiunilor de luptă în cadrul acțiunilor militare care se desfășoară în estul Ucrainei", a declarat Teofil Bauer.

 

Mai multe pe Agerpres.