MENIU

Ambasadorul Marii Britanii în Arabia Saudită s-a convertit la Islam

Ambasadorul britanic în Arabia Saudită, Simon Collis, s-a convertit la Islam și a participat la pelerinajul “Hajj” de la Mecca. Diplomatul este primul oficial britanic de acest rang care participă la celebrul eveniment al lumii musulmane.

Musulmanii credincioși sunt obligați ca măcar o dată în viață să ia parte la această “călătorie sfântă”. Collis, în vârstă de 60 de ani, a participat la eveniment alături de soția sa, Huda Mujarkech, marcând, astfel, o premieră pentru diplomația britanică, scrie BBC.

Ambasadorul s-a fotografiat purtând roba albă tradițională a pelerinilor musulmani, iar imaginile au fost postate pe contul scriitoarei și activistei Fawziah Albakr, din Arabia Saudită, care l-a felicitat pe diplomat.

De asemenea, pe rețeaua de socializare Twitter au apărut foarte multe mesaje de susținere și felicitare adresate lui Simon Collis.

Unul dintre ele aparține chiar prințesei saudite Basmah bint Saud: “Felicitările mele speciale pentru ambasador și pentru soția sa”.

Ambasadorul britanic a răspuns mulțumindu-le tuturor pentru mesaje, susținând: “Pe scurt, m-am convertit la Islam după ce am petrecut 30 de ani în societăți musulmane și după ce m-am căsătorit cu Huda”.

Simon Collis ocupă funcția de ambasador al Marii Britanii în Arabia Saudită din anul 2015.

 

Mai multe articole despre:
islam Mecca ambasador marii britanii simon collis