MENIU

Alertă teroristă la un centru comercial în Germania. Doi suspecți reținuți

Poliția din landul german Renania de nord - Westfalia a anunțat sâmbătă arestarea a doi suspecți, după ce un important centru comercial din orașul Essen a fost închis de teama unui atentat, relatează AFP și Xinhua.

Arestările au fost operate după percheziții într-un apartament și un internet-cafe din orașul învecinat Oberhausen, iar cercetările continuă. Centrul comercial a rămas închis pentru întreaga zi.

Centrul comercial Limbecker Platz — unul din cele mai mari din țară, adăpostind 200 de magazine și situat în centrul orașului — a fost închis în cursul dimineții, autoritățile locale având "indicii concrete privind un eventual atentat".

Potrivit principalului cotidian german, Bild, serviciile de informații germane au indicii legate de proiectul unui atentat cu bombă la Limbecker Platz, lansat de mai mulți atacatori sinucigași.