MENIU

ALERTĂ la Parlamentul londonez, din cauza unui pachet suspect. Intervenţie în forţă a geniştilor

Poliția londoneză analizează un pachet suspect descoperit joi la sediul parlamentului Marii Britanii, până în prezent nefiind semnalate cazuri de persoane rănite legate de acest incident, relatează Reuters și AFP.

Un purtător de cuvânt al poliției metropolitane din Londra a menționat că pachetul suspect s-a primit la parlament în jurul orei locale 12:30 (11:30 GMT) și în prezent coletul este examinat de geniști.

Un reporter al cotidianului The Times a scris pe rețeaua Twitter că o scrisoare adresată unui membru al Camerei Lorzilor este analizată de poliție după ce în interior a fost găsit un praf alb, relatează Agerpres.

Potrivit Reuters, intrările în sediul parlamentului britanic par să fie deschise și nu este semnalată o prezență sporită a forțelor de poliție. În schimb, AFP notează că o parte a clădirii parlamentului britanic a fost închisă ca urmare a acestui incident.