Alertă cu bombă la stadionul din Lille, înaintea meciului Italia - Irlanda
Sala de presă a stadionului Pierre Mauroy din Lille a fost evacuată, miercuri, pentru scurt timp, după o alertă care s-a dovedit a fi falsă, cu câteva ore înaintea meciului Italia - Irlanda, din grupa E de la Euro-2016, arbitrat de Ovidiu Haţegan, informează As.
Incidentul a avut loc miercuri dimineaţă. O echipă specializată în astfel de situaţii, cu câini care pot detecta substanţele explozive, a cercetat zona şi, după ce s-a văzut că nu existau motive de îngrijorare, jurnaliştii şi personalul de la stadion au avut din nou acces în sala de presă, scrie News.ro.
Marca scrie că în sală a existat un pachet suspect şi că acesta a fost detonat de genişti din precauţie.
Pe arena din Lille se va disputa, de la ora 22.00, meciul Italia - Irlanda, din ultima etapă a grupei E de la Euro-2016, joc arbitrat de o brigadă formată din Ovidiu Haţegan (central), Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe (asistenţi), Alexandru Tudor, Sebastian Colţescu (adiţionali) şi Tasos Sidiropoulos (rezervă, Grecia).