Aeroflot va oferi locuri speciale în avion celor care nu vor să poarte mască
Compania aeriană rusă Aeroflot a anunţat marţi că va crea o zonă specială în aeronavele sale pentru pasagerii care refuză să poarte măşti medicale.
"Vor fi alocate locuri speciale pasagerilor care îşi declară refuzul de a folosi măştile după închiderea uşilor", a declarat presei purtătoarea de cuvânt a companiei, Iulia Spivakova.
Aceasta a adăugat că este vorba de o practică răspândită în toată lumea şi de o măsură necesară.
Aeroflot a indicat luni că va fi permisă urcarea la bord doar a pasagerilor care poartă măşti care să le acopere complet gura şi nasul.
Rusia a reluat recent zborurile comerciale internaţionale către o serie de destinaţii, între care Marea Britanie, Turcia şi Tanzania, după ce au fost suspendate o vreme din cauza pandemiei.
Şi la sol, ruşilor li se cere să poarte măşti medicale, precum şi mănuşi în transportul public, în magazine şi alte facilităţi publice, dar în practică aceste reguli nu sunt întotdeauna respectate cu stricteţe, menţionează Reuters.A